Conștiința eternă a libertății

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Contemporaneitatea trăiește într-o axiomă a failibilului, a nedreptății pe plan social, politic și ideologic și dintotdeauna aceasta a fost îndelung criticată, mereu nelipsindu-i capacitatea de a deveni și mai bună. Deși s-au impus asupra omenirii o serie de principii, care desigur au părut la un moment dat în istoria mondială răspunsul suprem și irevocabil, (de la ,,Cele zece porunci” la ,, Originea speciilor de Darwin”, conturându-se astfel marile teorii ce împânzesc umanitatea), se pare că toate mentalitățile au eșuat și încă suntem în căutarea unor răspunsuri în ceea ce privește dreptatea, libertatea și spiritul civic.

John Rawls susține faptul că libertatea este un concept autonom, format undeva în spatele capacității ființei umane de a-l altera. Libertatea nu poate fi împărțită, aceasta existând în egală măsură în orice cetățean, neținând cont de poziția ocupată de acesta în societate. Sistemul coabitației între oameni trebuie clădit în așa fel încât discriminarea să devină infimă, poate inexistentă. Abolirea diferențierilor trimite însă spre socialismul exacerbat al secolului XX, care s-a dovedit o clară excomunicare a libertății: ,,Egalitatea e cel mai mare dușman al libertății” (Petre Țuțea). Totuși, dezrobirea rămâne idealizată, fiecare om însușindu-și-o poate într-un mod prea vulgar, prea inconștient.
Trebuie să existe veritatea faptului că liberul arbitru nu a funcționat întotdeauna așa cum era de așteptat. După afirmația lui John Stuart Mill, omul are libertatea absolută asupra sa, atâta timp cât acțiunile lui nu interferează cu nemulțumirile compatrioților săi, cât timp nu cauzează un rău societății în care trăiește. Dacă fiecare ar trăi după bunul său plac, inconvenientele colective s-ar diminua și mediul expansiv ar deveni unul mai adecvat. Din păcate însă, lipsa erudiției multor mase de oameni exploatează libertatea, înființând o democrație pernicioasă, un curent hipertrofiat…dar, desigur, trăim după destin, după propriile alegeri, care paradoxal, ajung să ne subjuge. Asumarea deciziilor asupra modului de viață nu înseamnă acceptare. Nu smerenia în fața concluzionării propriului nostru act de decizie este răspunsul, așa cum explică și Sartre, responsabilitatea „ este simpla revendicare logică a consecințelor libertății noastre” ; un mod simbiotic de existență între conștient și inconștient.
După secole de însușire a noilor ideologii apărute „pe piață”, umanitatea, ca o contextură veritabilă, a devenit cobaiul unor gânditori, experimentul unor conducători care s-au văzut mai „supraoameni” decât restul, parvenind mereu într-un punct zero, într-un stagiu indefinisabil, fără vreun răspuns concret la întrebările esențiale ale existenței: De ce? Pentru ce? Înspre ce? Sistemele de clasare socială, politică ș.a.m.d se încheagă și ele în matricea metafizică după care ființa umană funcționează.
Libertatea și dreptatea servesc spre un scop mai înalt, nu vizează doar rânduiala pământeană și sistemele guvernamentale din lume. Dreptul la propria libertate nu ar trebui revendicat de undeva sau de la cineva. Ar trebui pur și simplu să existe unanim.

Echilibrul virtuților sociale depinde permanent de însușirea corectă a libertății și presupune o ubicuitate a omului în diverse sfere de cunoaștere pentru ca abuzul de putere și proiectarea unei posibile utopii negative să fie evitate.

Mara Muntean are 17 ani, este elevă la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Se îndepărtează de prezent și realitate prin versuri, dar observă și critică contemporanul prin proză. Se consideră o estetă, este într-o fugă continuă după absolut și după chintesența sufletului. Viitorul îi este străin, dar speră că va ajunge să aibă o meserie care să se bazeze pe exprimarea frumoasă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*