Drumeție de toamnă

"în De văzut/Din împrejurimi" "de POV21"

Miercuri ( 17 octombrie ), împreună cu colegii de la facultate și cu unul dintre profesorii noștri, am organizat o scurtă drumeție pe vârful Piatra Bridireiului (1100 m) care este poziționat în localitatea Mureșenii Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud.

Am vrut să profităm de vremea asta frumoasă care în scurt timp va dispărea și pentru a ne putea bucura de un peisaj multicolor cum rar ne-a fost dat să vedem.

Așa că am pornit la drum dimineața devreme cu autobuzul din Bistrița care ne-a lăsat în Mureșenii Bârgăului, în apropierea drumului ce ducea către destinația noastră. Ca să putem ajunge sus am mers pe o “uliță” în care sătenii satului și-au construit gospodării, iar câțiva dintre ei erau acasă. Fiind încântați să ne vadă ne-au dat mai multe informații despre vârful “nostru”. Ba chiar am întâlnit și câțiva ciobani cu povești de viață excepționale, unul dintre ei fiind chiar mai modern decât ceilalți, era echipat cu o tabletă de ultimă generație.

Cu cât urcam cu atât peisajul era din ce în ce mai frumos. Copacii cu frunzele lor de culori diferite îi dădeau acestuia o mare strălucire.

 

O parte din drum l-am parcurs prin pădure, unde liniștea era puțin deranjată de foșnetul frunzelor căzute pe jos. Tot aici am descoperit și copacul Candelabru” care era de-a dreptul spectaculos.

 

 

Așa că, după câteva ore bune de mers, am ajuns la “piatra” , despre care există chiar și o legendă care spune că acolo a stat ascunsă “Fata Pădurii”.

Trecând de aceasta, am ajuns sus. La 1100 metri altitudine unde pur și simplu am rămas fără cuvinte. Totul în jurul meu era de vis. Vederea către sat, către munți și chiar către Lacul Colibița era mai mult decât perfectă.

 

Culorile specifice toamnei s-au oglindit perfect în pozele realizate de noi. Aici am poposit câteva minute pentru a ne odihni și pentru a mânca câte ceva, însă ,nu puteam să-mi iau ochii de la ceea ce era în jurul meu.

După aceea am coborât ușor, îndreptându-ne către sat pentru a ne putea întoarce acasă.

Sunt convinsă că a fost una dintre cele mai speciale experiențe trăite până acum. 

 

 

 

Georgiana Seica

Drumetie de toamna 🍁

1 Comment

  1. Peisaje de vis draga noastra Georgiana!!! O descriere minunata! Felicitari copil talentat! Succes pe mai departe!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*