Când te-oprești din a fugi de tine

"în De simțit/Psihologie & relații" "de POV21"

Am fugit de-atâtea ori în încercarea de a da un sens. Și mi-am distorsionat realitatea și am disperat și n-am înțeles de ce unele lucruri sunt așa cum sunt. Adevărul e că am fugit de mine. Și toți o facem. Fără excepție. Mai mult sau mai puțin coștient. Îndemnați de alții, de situații absurde, sau de noi înșine.

Clișeic? Poate. Dar adevărul e că fugim de noi pentru că nu știm să ne privim cu dârzenie în oglindă. Nu știm să ne apreciem, să ne iubim.. Nu știm să ne iertăm și să ne înțelegem trecutul.. Probabil nici n-am avea cum, dacă n-am fost învățați asta. Dar de ce să nu învățăm acum să fim prezenți și asumați în viețile noastre?

Cred că o greșeală capitală a noastră e că îi înzestrăm pe ceilalți cu calități de salvatori. Ne punem idealuri, căruțe de visuri și așteptări de la viață pe umerii altora. Și nu, aici nu mă refer doar la relațiile de cuplu, deși acolo aplicăm asta cel mai mult. Așteptăm de la partenerul de cuplu să aducă un grad de fericire și împăcare, din lipsa capacității noastre de a o crea pentru propria persoană. Dar nu despre asta vreau să scriu în acest articol.

Dincolo de relații, alegem să fugim și în alte contexte de noi înșine. Alegem să ne lăsăm problemele nerezolvate acasă cu gândul că oricum plecăm în alt oraș sau în altă țară și se rezolvă între timp. Lăsăm lucruri, proiecte începute baltă, pentru că ne e greu să ne organizăm și să ne prioritizăm activitățile și sperăm mereu că vor fi toate bune cumva, într-un final. Și se aplică în orice caz. Cu familie, cu prieteni, cu iubiți/ iubite, cu muncă, școală și lista poate continua.

Adevărul e că nimic nu se rezolvă de la sine. Lucrurile doar stagnează dacă nu ne facem curaj și nu aducem puțină lumină peste ele. Și e mai dureros să revii la o situație după o perioadă pentru a o repara.

Am auzit acum câțiva ani de la o profesoară ceva ce și azi îmi răsună în minte ca un ecou.. Poți să fugi cât vrei de tine sau de problemele tale. Poți să te prefaci că ele nu există. Poți să pui kilometri întregi de distanță între tine și ceea ce te frământă, ceea ce te preocupă. Poți să te afli în fața celui mai frumos peisaj pe care ți l-ai imaginat vreodată.

Fix atunci te lovește. Fix atunci gândurile și grijile îți inundă mintea și întristarea vine automat, făcând abstacție de locul frumos în care te-ai refugiat din lașitate. Concluzia? Ne facem curaj să ne rezolvăm problemele. Nu-i mai înzestrăm pe alții cu nimic. Oricum nu vor putea face cine știe ce pentru noi, dacă nu ne ambiționăm să luptăm pentru propria persoană.

Ne privim în oglindă. De-acolo începe tot. Cu iertare. Cu bunăvoință. Ne luăm copilul interior în brațe și îl iertăm că n-a știut și că n-a înțeles anumite lucruri atunci când a trebuit. Eu am încetat să mă mai judec pentru toate chestiile aparent nesemnificative în momentul în care, am înțeles că poate n-am avut destulă experiență ca să gestionez o situație.

Atunci apare împăcarea. Atunci poți să-ți zâmbești în oglindă și să te vezi așa cum ești: un om frumos. Uneori vulnerabil, speriat, nesigur, dar un om cu capacități interioare extraordinare și cu o lumină care aduce nesfârșită frumusețe în viața proprie, dar și a celor din jur.

Când înțelegem asta și începem să ne vedem pe noi înșine în acest mod, căpătăm încredere în deciziile noastre. Știm, sau dacă nu știm, învățăm ulterior că singura cale prin care putem trăi o viață asumată, o viață autentică, este dacă avem centrul de echilibru în interior. Dacă suntem împăcați cu propria persoană. Dacă ne oprim din a ne mai judeca. Și dacă ne facem curaj să căutăm în trecutul nostru cu multă înțelegere și cu dorință de schimbare. Tot stresul și anxietatea se diminuează în momentul în care te oprești din a mai fugi de tine și îți construiești o viață în care să fii preznt 100%.

Până la urmă indiferent de ceea ce ți se întâmplă, trebuie să înveți că de tine însuți n-ai cum să fugi sau să te ascunzi..

- elevă la Colegiul Național Liviu Rebreau -Scrie poezie de când se știe -Preocupată de relațiile interumane -Pe viitor își dorește să progreseze în domeniul comunicării -Face parte din echipa POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*