Am simțit parfum de flori în dimineață

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Sunt momente în viață în care e bine să o vezi roz, chiar dacă nu e sau nu ar merita să fie. De ce roz? Nu. Mai bine să o vezi în culoarea ta preferată, așa are mai mult sens. Dar dacă stau bine să mă gândesc, viața nu are sens sau îl are doar pe alocuri. Acele „alocuri” se materializează în momentele care ne definesc personalitatea sau care ne însoțesc în tot acest vid mult prea plin pentru noi pe care ne încăpățânăm să-l numim „viață”. 

Cum ar fi dacă în loc de viață am spune cursă printre stele? Ne-am întrece cu ceva ce nu reprezintă nimic altceva decât o mâzgălitură care ne luminează cerul în noapte? Eu cred că ar fi imposibil, dar poate vor fi persoane care îmi vor demonstra contrariul. Sau, poate, le-am lasă să ne întreacă și în acest timp le-am aprecia frumusețea, le-am vedea adevărata lumină? Cum ar fi dacă în loc de viață am spune somn în iarbă? Am fi atenți la toate gâzele care încearcă să ne escaladeze trupul? Sau am asculta simfonia lor fragilă și am privi cerul în intimitatea lui?  

Cum ar fi dacă în loc de viață am spune plimbare în picioarele goale? Am fi ocupați cu toate pietrele pe care le călcam? Sau ne-am canaliza atenția asupra ierbii, care atinge timid pielea noastră albă? Cum ar fi dacă în loc de viață am spune parfum de flori în dimineață? L-am ignora? Eu sper că nu. Câți dintre noi am avea răbdarea să asociem acest parfum cu alte momente din viața noastră? Poate prea puțini, restul s-ar lăsa loviți de dimineață, de ziua grea care le-a aterizat pe umeri.  

Cum ar fi dacă am acționa cu adevărat? Poate nu ne-am lovi de atât de multe dezamăgiri. Nu ne-am raporta numai la imposibilul din mintea noastră. Poate nu am rosti de atâtea ori nemuritorul „Poate…” și am da un sens acestui nonsens pe care îl definim, îl trăim și  ni-l amintim diferit.  Ne-am plimba cu bicicleta pe toate drumurile pe care le ocolim sau, pur și simplu, am lua-o pe jos pentru a admira lucrurile pe care nu le vedem de obicei, cum ar fi bunătatea din oameni, lumina din ochii lor, mâinile lor care se ating vibrând de sinceritate. Am vedea inimi care adună lumina soarelui în ele ca apoi să-și lumineze calea prin întuneric, am vedea praful de stele depus pe frunzele plăpânde ale florilor în dimineață, am vedea cum renasc cărțile o dată la două-trei zile, am vedea de ce. Am vedea  ce înseamnă să trăiești cu adevărat, să vezi lumina din lume în fiecare zi.  

Ne-am vedea pe noi cu adevărat, ne-am vedea sufletele pe cărările proprii călcând apăsat spre dorința pură.  Am înțelege, poate, ce ne definește și nu am mai fi așa de nesiguri.  Am fi oamenii care dorim să devenim…

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a X a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*