Încep prin a cere…
Inimii o ultimă durere;
Când îi vine să zbiere
Să caute puțină putere
Și să-mi aducă mai multă durere.
Lacrimilor toate să se risipească,
În jurul nostru să se încălzească,
Culorilor să se trezească
Și zidurile dintre noi să pălească…
Stelelor să lumineze a miere,
Să ne pierdem în ale lor mistere.
Aducând cu ele tot ce piere…
Sub norii ploilor mizere.
Doar în gânduri se mai revarsă
Fericirea pe o fața stoarsă.
Pierdută… noua cale aproapeștearsă,
Pe a vieții cale de mult arsă.
Fără alte cuvinte…
Aşteptând risipirea unui vis
Cu inima asemenea unei scrumiere.
Doresc a da glas bucuriei
Pentru mult-aşteptata revedere.
