Tipa care a dărâmat mitul vasluienilor – Abigail Iolanda

Abigail Iolanda are 18 ani și este o fostă elevă a Liceului Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Ea este tipa care a dărâmat mitul vasluienilor. Scrie de la 6 ani, joacă teatru, cântă vocal, dar și la două instrumente, pian și chitară. Are propria sa emisiune radio, e pasionată de fotografie și a participat la două competiții naționale de oratorie, respectiv dezbatere. Cele mai semnificative rezultate, totuși, sunt în literatură. În ciuda activităților și pasiunilor complexe, acum este studentă la medicină în Iași.

Ce ți se pare că te face diferită față de alți tineri de vârsta ta? 

Oamenii sunt foarte diferiți. Consider că ceea ce-l face diferit pe un om de un altul e puterea de a accepta că este diferit și de a se comporta ca atare. Sunt de părere că asta se aplică tuturor categoriilor de vârstă.

Așadar, deși poate fi ușor de spus ,,Ah, fata asta are o freză ciudată!” sau „Ah, colega mea face o grămadă de lucruri!”, cred că fiecare dintre noi are ceva ce-l diferențiază de restul. Din păcate, nu fiecare dintre noi are tăria de a accepta consecințele faptului de a fi diferit. 

Ce reprezintă scrisul pentru tine, dar fotografia? 

Ambele reprezintă modalități de a păstra un echilibru. Viața de zi cu zi poate fi foarte stresantă și  relațiile dintre oameni pot deveni foarte împovărătoare. Este important sa mă pot detașa, iar acestea  mă ajută să mă exprim liber.

Fiind o introvertită, ar părea că nu am foarte multe de spus, însă simt că  aș putea să scriu zeci de cărți și tot nu aș reuși să mă exprim până la capăt sau aș putea să fac fotografii la nesfârșit și tot nu aș reuși să-mi acopăr ideile. Este o relație love-hate de cele mai multe ori. Când nu știu exact cum mă simt, scriu niște versuri și abia după ce le recitesc gândesc ,,Aha, deci așa mă simt acum”. Probabil că este și tendința mea de a face lucrurile prea personale. 

Povestește-ne, ce experiențe ai avut la olimpiadele de Oratorie și Dezbatere la care ai participat? 

Au fost niște momente foarte plăcute și am învățat multe cu ocazia lor. Am avut două experiențe de  acest gen, și anume un concurs de oratorie și o olimpiadă de dezbatere, amândouă duse până în pânzele albe ca să zic așa, până la faza națională. Un prim aspect pe care l-am înțeles mai bine este că nu doar la un concurs, ci în viața de zi cu zi este important să știi să vorbești, și de ce spun asta?

Cu toții vorbim, dar nu întotdeauna când trebuie sau ce trebuie. Nu înseamnă ca este bine să fii prea încăpățânat, însă este bine să știi să-ți explici punctul de vedere și mai mult decât atât, să nu te simți jenat s-o faci. Iar acum vine cel mai important aspect, și anume: cum îți spui punctul de vedere. Până  la urmă, este și aceasta o abilitate. Mă bucur că am avut ocazia de a-mi exersa această deprindere și  sincer, cred că mă ajută în fiecare zi. 

Ai realizat și o emisiune de radio, ce ne poți spune despre ea? Prin ce ai trecut ca să o poți realiza? 

Mereu mi-am dorit o emisiune la radio și cu ajutorul unei prietene am reușit să colaborez cu un post  de radio. A presupus puțin efort, mai exact despre ce gen de muzică este vorba sau ce categorie de ascultători vizează. Fiindcă am vrut să fie și despre mine, am ales un gen de muzică mai puțin  popular. Oamenii nu sunt foarte receptivi de obicei la limbi prea diferite de ceea ce aud în fiecare zi pe motivul următor: cum poți să asculți o muzică pe care n-o înțelegi?

Mi s-a părut însă amuzant cum toți ascultă Despacito, dar dacă asculți muzică în coreeană ești un ciudat.

Pentru mine este același lucru. Așadar emisiunea mea, Bidentity, este fix despre asta. Scopul ei a fost să depășească bariera lingvistică, întrucât muzica poate realiza o legătură între oameni. Dacă vreți să auziți piese hip-hop, rock alternativ, pop și R&B, într-o limbă care vă este străină, atunci puteți să ascultați Bidentity în fiecare marți, la ora 22:15 pe Smile FM. 

Ne poți spune rezultatele obținute în domeniile care te pasionează? 

În general acestea sunt legate de scris deoarece în celelalte domenii nu prea m-am înscris la concursuri sau lucruri asemănătoare. Mă refer la câteva locuri întâi pe țară pentru poezie și proză. Sinceră să fiu, nu mai știu numele concursurilor fiindcă am participat pe unde am apucat de vreo 12 ani. Am avut ocazia să scriu în cartea unui poet local și chiar să apar în monografii ori în alte volume de creație. Câteva dintre realizările la care am luat parte sunt legate și de teatru, întrucât am organizat destul de multe spectacole alături de trupa mea. 

Ne poți spune mai multe despre trupa ta de teatru? 

Se numește „Scrie despre tine” și are ca scop realizarea unor scenarii de teatru sau film pornind de la experiențe reale, de la poveștile noastre sau ale cunoscuților noștri. Tratează subiecte actuale, specifice tinerilor. În cadrul acestui program se participă la ateliere de creație, care pe mine cel puțin m-au făcut să devin mai empatică și să înțeleg mai bine relațiile dintre oameni. Este chiar o experiență superbă. 

Cum ai reușit să mai găsești timp în viața ta pentru a învăța și pentru medicină? 

Deși ar părea că sunt foarte ocupată, mereu am timp pentru ce e mai important. M-am organizat  destul de bine și deoarece mi-am pus prioritățile în fruntea orarului, a fost suficient timp și pentru relaxare. În viața mea au existat întotdeauna priorități peste care nu am trecut indiferent de cât de ocupată am fost sau de cât de stresată eram într-o situație. Fiind obișnuită cu asta, deși mi-a fost destul de greu la început fiindcă vin de la un profil uman, lucrurile s-au așezat la loc în timp, iar în  puținele luni pe care le-am mai avut la dispoziție am reușit sa păstrez un echilibru. 

Uitându-ne la realizările tale, ne putem da seama că vei deveni un om de succes. Cum arată atitudinea unui tânăr de succes în ziua de azi? 

Succesul nu a reprezentat niciodată un scop pentru mine, așadar atitudinea mea este probabil departe de cea a unui om de succes. Această atitudine presupune că am făcut totul pentru a mă cunoaște pe mine mai bine. Sunt în general un om singuratic și drumul meu a fost și este destul de încurcat și dificil, așa că m-am agățat de actualele mele pasiuni. 

De ce spui că drumul tău a fost dificil? Cum vede un tânăr înzestrat singurătatea? 

Spun asta fiindcă am un mod de gândire puțin diferit și automat îmi e mai greu să înțeleg sentimente normale și mai ușor să le înțeleg pe cele mai complicate. Singurătatea este un concept relativ. Sunt de părere că toți suntem singuri, depinde doar din ce perspectiva vedem lucrurile. De exemplu, azi mă pot simți singură, iar mâine mă pot simți sufocată.

Până la urmă, așa cum spunea Sartre, dacă atunci când ești doar cu tine însuți te simți singur, înseamnă că nu ești o companie bună. Așa că am învățat să fiu și singură uneori. Alteori poate fi o povară. Mereu am apreciat oamenii care nu se sfiesc să petreacă timp singuri. 

Cum arată ziua ideală pentru tine? 

Ziua mea ideală ar începe după-amiaza, fiindcă urăsc să mă trezesc dimineața. Îmi place mult luna octombrie și vremea de atunci este preferata mea. Aș cânta la pian și aș asculta muzică o bună parte din zi. Mi-ar plăcea să ies la o plimbare seara, cum îmi e obiceiul, singură, sau  cel mai puțin cu o persoana destul de tăcută. Mă ia durerea de cap foarte ușor.

Aș sta apoi până după apus  și chiar aș bea o cafea deși știu că este prea târziu, oricum nu prea dorm noaptea. Nu mi-ar strica nici  dacă aș râde puțin, cred că de obicei sunt prea serioasă și m-ar mai destinde. Aș privi oamenii de  pe o bancă și m-aș gândi la ce au făcut azi sau la ce îngrijorări au, m-aș gândi destul de probabil la versurile lui Paul Valery, “ The wind is rising! … We must try to live!”. Probabil că sunt destul de plictisitoare pentru vârsta mea. 

Cum te simți când urci pe scenă?  

Este cu siguranță emoționant, dar mă bucur că am avut și ocazia de a cânta pe scenă de câteva ori, cum ar fi la Asia Fest, sau chiar să joc alături de trupa mea de teatru. Legat de festivalul menționat, am avut plăcerea de a fi rugată să cânt în cadrul său și pot să spun că am întâlnit niște oameni grozavi. Deși nu ne cunoșteam și am inițiat totul pe internet, rezultatul final a fost minunat și m-am simțit foarte bine în cadrul evenimentului.

Îmi place sentimentul de a cânta în public, dar nu știu dacă l-aș repeta de multe ori. Pe moment uiți de orice, dar când ai coborât de pe scenă te simți gol pe dinăuntru, cel puțin eu. De aceea prefer mai degrabă să le cânt prietenilor sau persoanelor apropiate. Același lucru îl pot spune și despre instrumente. Cântând la două instrumente, pian și chitară, pot să zic că e mult mai plăcut să le cânt cunoscuților decât unui public mai numeros. 

Cum reacționează părinții la ceea ce faci? 

Deoarece am fost destul de matură de la o vârsta mică și deoarece ai mei știau care îmi sunt intențiile și adevăratele scopuri, m-au sprijinit cu fiecare ocazie. Le sunt foarte recunoscătoare că mi-au fost alături, deși de multe ori devin greu de înțeles sau complicată. În cele din urmă, cu toții am dat tot ce a fost mai bun din noi. 

Horea Emilian
Horea Emilian
Emilian Horea este un pasionat înrăit de literatură. Învață la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu" și adoră să scrie poezie. Îi mai place filosofia, să citească și să se implice în activități sociale. Se descrie ca fiind o persoană sociabilă, sensibilă și entuziastă iar în timpul liber participă la ateliere de creative writing și teatru.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare