Îmi imaginez cerul

E atât de mare încît adorm imediat ca să mă liniștesc.

Când mă trezesc, știu că Dumnezeu e un pic mai mic decît cerul. Altfel ar trebui,  cînd ne rugăm, să adormim întruna de frică.

Oare Dumnezeu vorbește limbi străine?

Poate să se înțeleagă cu străinii?

Sau îngerii stau în cabine mici de sticlă și fac traduceri?

 

Cam așa debutează romanul Aglajei Vetranyi, un lung  poem în proză, împărțit în patru secțiuni. Spre încântarea și surpriza mea, titlul a jucat – sau  mai degrabă m-a jucat, ispitindu-mă să fac numeroase deducții false –   rolul complicelui în sporirea misterului. Coperta, de asemenea, n-a fost de prea mare ajutor.

Înainte de a mă propulsa în lectura propriu –  zisă, dubiile începuseră să-mi umbrească mintea: Dacă este un roman pentru copii? Dacă este o completă pierdere de vreme?

Dacă se întâmplă așa ceva, atunci îl voi abandona fără prea multe rețineri, mi-am zis.

Am frunzărit-o absentă  timp de 2-3 minute, pe urmă, simțind parcă o povară, mi-am luat inima în dinți și  am deschis direct la prima pagină. Apoi ochii mei s-au intersectat cu  fragmentul de mai sus.

Mi s-a întipărit foarte clar în minte șocul de care am avut parte când am descoperit că mă înșelasem amarnic în privința acestei cărți. Și astfel, nu am mai  reușit să mă mai dezlipesc de ea.

 Povestea copilului care fierbe în mămăligă devine din ce în ce mai sumbră odată cu trecerea timpului

Unghiul din care ne este dat să privim acțiunea, mai exact, al eului narator infantil ce se maturizează treptat în lumea circului și care trăiește zilnic împânzit de frica pierderii mamei sale – „femeia cu părul de oțel”; aceasta îndeplinește un număr deosebit de periculos ce constă în  executarea acrobațiilor sub cupola  circului, atârnată de păr. Pentru a-i distrage atenția, sora mai mare îi relatează  fetiței povestea copilului care fierbe în mămăligă și căruia mama i-a ciupit obrazul cu o foarfece.  Tatăl este clovn, și în timpul liber, cineast amator.

Familia fetei a părăsit România de frica Securității, în căutarea unei  vieți mai sigure și cu dorința îmbogățirii, dar mai ales pentru a asigura celor două fiice o carieră artistică în lumea filmului.

Tristețea te îmbătrînește

În România copiii se nasc bătrîni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.

Aici trăim ca în paradis. Cu toate astea, tot nu devin mai tînără.

Certurile și conflictele devin din ce în ce mai frecvente între cei doi adulți, astfel ajungându-se la  irevocabila despărțire  și trimiterea fetelor  într-un internat.

Printr-o întâmplare nefericită, surorile ajung să fie divizate, iar eroina  va fi purtată de una singură pe cărările anevoioase ale pubertății, spre o carieră de spectacol de „varieteu”. Dar, din cauza faptului că e minoră, nu  va reuși să rămână foarte mult timp în mrejele acestei profesii, căci rolul pe care era obligată să-l interpreteze  cerea o prestație deosebit de licențioasă, erotică și indecentă.

Oamenii caută fericirea precum sîngele caută inima. Cînd nu mai curge sînge în inimă, omul se usucă.

Întoarcerea fetei în Elveția – ulterior stabilită definitiv acolo,  reprezintă sfârșitul unei evoluții, de la stadiul de copil, spre cel de adolescent sau chiar adult. Fiind scrisă într-o manieră infantilă, distincția între cele două adesea poate să creeze o mică confuzie, însă profunzimea și puterea posturii finale vor reuși să definitiveze, să delimiteze omul matur de cel aflat în proces de maturizare/creștere.

Pe lângă evenimentele traumatizante din  viața eului narator, personal, am găsit deosebit de interesantă tranziția și observațiile pe care le făcea acesta, referitor la regimul comunist din România, despre rudele rămase „acolo”, care de-abia reușeau să supraviețuiască; despre speranța pe care și-o puneau cei din țară în rudele fugite ilegal în străinătate.

Dictatorul a înconjurat România cu sârmă ghimpată

Așadar, am rămas consternată, uimită, șocată în urma lecturii. Ce pot să zic, cartea aceasta m-a jupuit de orice urmă de ignoranță ce încă îmi acoperea ochii și rațiunea, referitor la realitatea brutală din lumea circului, și nu în ultimul rând, mi-a trezit senzații fizice de dezgust, manifestate prin piele de găină și fiori reci pe șira spinării.

Având în vedere că nu depășește 165 de pagini, eu îți propun să îi dai o șansă.

P.S: Să nu-mi spui că nu te-am avertizat!