„Paradoxul cântarului”. Cum s-a schimbat viața mea după ce am cumpărat o simplă baterie pentru cântar

"în Beauty/De simțit" "de POV21"
Foarte mulți oameni, odată cu sosirea sezonului estival, își propun să înfăptuiască o mică schimbare la nivelul fizicului lor – nu mă refer aici la operații estetice, vă rog frumos. Recent, diverse persoane m-au întrebat despre tehnicile pe care le-am utilizat ca să elimin kilogramele inutile însușite de-a lungul iernii. Atunci n-aveam un răspuns foarte clar, deoarece nici nu mă gândisem prea mult la asta, însă acum ideile par a se fi aliniat de la sine și, în sfârșit, pot afirma că am o viziune foarte clară asupra întregii mele evoluții.
Să vă prezint, pe scurt, povestea mea. La începutul lunii ianuarie, într-o seară, absolut întâmplător, am sesizat cu mirare următorul fapt: cântarul nu funcționează. Am privit ușurată cum, micul ecran își păstrează starea de repaus, chiar și după mai multe încercări de a-l stârni; nicio șansă, însă. Ce e mort, nu poate fi înviat.
În acea noapte am adormit cu conștința împăcată, fără remușcări, frustrări sau altele de felul acesta.
Totul a decurs perfect pentru o vreme; eu nu mă îngrijoram deloc din pricina greutății mele, căci privindu-mă în oglindă, mă consideram într-o formă fizică destul de bună, pentru înălțimea mea (166 cm).
La un moment dat, am fost nevoită să-mi aflu numărul de kilograme, din cauză că îmi propusesem să particip la o competiție sportivă din orașul meu, ce urma să se desfășoare în martie. Și în sfârșit, am cumpărat baterie pentru cântarul aflat în moarte clinică de luni bune.
Nu pot transpune în cuvinte șocul de care am avut parte, când acel numărul, parcă ireal, s-a materializat, așa, pe nepusă masă, pe ecranul cântarului electronic, dar și în viața mea.
Atunci, în mintea mea s-a conturat foarte vag o idee, un gând. Trebuie să slăbesc.
Sportul m-a motivat să îmi revoluționez stilul de viață.
Sportul pentru mine reprezintă un mijloc vital de a-mi exercita existența. De la vârsta de nouă ani am practicat arte marțiale – Taekwondo WTF, mai exact – care m-au ajutat enorm; în ultimii ani însă, acest sport începuse să-și piardă din magnetismul pe care l-am resimțit în primă instanță. Nu mai rezonam foarte bine cu valorile impuse acolo, nu mai aveam dorința de a participa la competiții – sau dacă o aveam, se evapora a doua zi, ca și cum nu ar fi existat. Totuși, am continuat cu speranța că e ceva trecător. Mulți ani.
Tocmai dorința de care vă povesteam mai sus m-a mânat nebunatic prin camerele nostalgiei ale vieții mele de sportiv, și astfel am ajuns să revăd filmări „antice” de la la campionate naționale unde biruisem; și în ianuarie mi-am zis: „Fie ce-o fi. Eu particip la concursul din martie”.
Aici începe totul.
Dieta.
În primul și în primul rând, îndreptându-mi atenția asupra programului de alimentație, am constatat cât era de haotic și prost structurat; nu aveam o oră stabilă pentru prânz, nici pentru cină. Consumam foarte multe dulciuri la ore târzii.
Nu refuzam, practic, nimic, fiindcă trăiam într-o senzație constantă de foame.
Evident, nu mai puteam continua în ritmul acesta. Îmi repetam în gând: „Ce se va alege de mine dacă mă las purtată de propriul viciu ?”
Fiind foarte determinată să slăbesc șapte kilograme în decursul a două luni, pentru a mă încadra la o categorie de greutate relativ acceptabilă – mă neliniștea nespus ideea că existau șanse să mă calific la o categorie, unde adversarele erau mult mai puternice decât mine.
Mi-am schimbat brusc alimentația.
Recunosc, n-a fost ușor. Fiind obișnuită să mănânc aproape încontinuu, organismul meu a sesizat în scurt timp diferența. Am început să VISEZ mâncare. La școală, așteptam pauza mare fiindcă numai atunci puteam să mănânc. Beam apă când creierul urla după ciocolată. Mă culcam în momentele când resimțeam lipsa deserturilor de odinioară – torturi, prăjituri.
Cu toate acestea, mă feream de dulciuri, mai ceva ca iepurele de vulpe.
Și pe urmă, treptat, am redus la minimum cantitatea de pâine – la sfârșitul zilei număram cu mare rigurozitate numărul de felii „înghițite”. Zâmbeam în sinea mea, văzând acea cifră reconfortantă.
Salatele au devenit principala mea „hrană”, însă nu am renunțat la carne. Oh, nici pe departe! Uneori le consumam chiar și de două ori pe zi; la prânz spre exemplu, adăugam carne – somon, păstrăv, curcan, pui, porc sau orice altceva găseam în frigider -, iar seara la cină salata era constituită numai din legume.
Cu trecerea timpului, obsesia mea pentru mâncare a început să piară. Da, a fost nevoie de cinci luni de regim, de răbdare, perseverență, luptă constantă împotriva a tot ceea ce înseamnă instincte primare. Acum, analizând toate acestea, vreau să fac o precizare: o dietă nu înseamnă numai îngrijirea fizicului, ci mai mult de-atât; o dietă reprezintă decizia pe care ai luat-o în clipa în care realizezi că trebuie să te schimbi, că vrei să fii mai bun, că vrei să evoluezi pe un anumit plan. O dietă, din punctul meu de vedere, se aseamănă cu un stimulent: rezultatele ei te motivează să-ți depășești limite, pe care altmiteri n-ai fi îndrăznit nici să le anticipezi.
Alerg și iar alerg… și nu mă opresc.
Pe lângă antrenamentele de Taekwondo la care mergeam de trei ori pe săptămână, am implementat în rutina mea și sesiuni de alergare. În acest fel, 6/7 zile cuprindeau activitate fizică intensă, durata variind între 40 – 90 minute/ ședință, în funcție de orar.
Tehnologia m-a ajutat foarte mult în întreținerea acestui program pe o perioadă mai îndelungată; datorită unor aplicații special concepute – care sunt chiar eficiente, atât timp îți dorești cu-adevărat să iți duci la îndeplinire scopul – , am stabilit cu precizie zilele când alergam și „Sfânta Zi Liberă”. (În cazul în care aveți Android, recomand cu multă încredere Samsung Health. E foarte eficientă, în sensul că te ajută să ai o imagine de ansamblu a propriului stil de viață.)
Dacă nu alerg, nicio problemă. Există alternative! (și încă câte!)
În zilele când nu ieșeam la alergare, pe motiv că vremea nu îmi permitea, căutam programe online de cardio, fitness… sau coregrafii pe muzică k-pop – încă un motiv pentru care sunt profund îndatorată tehnologiei și internetului.
Câteva dintre programele care mi-au plăcut și au avut rezultate rapide: https://www.youtube.com/watch? reload=9&v=NKXTqvajwPE 
Dacă vă interesează și k-pop, am pregătit un playlist cu coregrafiile mele preferate:
 
Așadar, care este esențialul?
Esențialul este să îți formezi un scop bine definit.
Indiferent de cât de greu îți va fi pe parcurs, când vrei să renunți, gândește-te de ce ai început și unde vrei să ajungi. Gândește-te că ai o datorie față de tine însuți/însăți, mai precis să îți ieși din zona de confort și să evoluezi. Schimbarea necesită efort, energie, răbdare. Concentrează-te pe fiecare pas pe care îl faci, fiindcă totul se va petrece treptat.
În cazul meu, esențialul a fost bateria aceea. Atât de minusculă și totuși… Un lucru mic, care a dus la o schimbare de proporții.
Diana Fiscutean

Elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, profil științe sociale. Pasionată de istorie, limbi străine, artă și literatură. Este într-o continuă căutare a acelui „ceva”, care să îi definească scopul în viață. Este ambițioasă și simte o chemare înspre a-i ajuta pe cei din jur. Nu trece nicio zi fără să se autodescopere. Pentru ea, POV21 reprezintă o nouă etapă, un nou început ce a ajutat-o foarte mult să se dezvolte și să-și iasă din zona de confort.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*