Tot şi nimic
Eternitatea-i efemeritate,
căci timpul atinge în tot şi pe toate;
şi timpul înseamnă schimbare, se pare
că poţi, deci, spune “tot și nimic moare”.
Iar timpu’ e vast şi le-atinge pe toate
şi-ncetul cu-ncet’ lasă totul în spate
Iar tu nu eşti tu, căci tu nu eşti prezent,
căci prezentu-i, de fapt, trecutu’ latent,
acel infinit de mic, un moment…
Iar timp deja-ţi ia să percepi
şi încă niţel ca să şi pricepi,
deci acest moment deja e trecut
c-a durat ca prin creier să fie cernut.
Generaţii de lut trăitoare-n regret
prezentu-l vedeţi mult prea slut şi repet
că tot ce-aveţi voi este în trecut
anume-amintiri v-au schimbat prea nevrut.
Iar nimic este totul şi tot e nimic,
Dar ce avem noi când nimic este totul?
Iar prezentu-i chiar infinit de mic
şi-acesta tot nu vă este destul…
Nimicurile de altădată
ţi-s acum mai importante ca niciodată.
Existente şi inexistente:
elemente din mulţimi disjuncte,
dar inexistenţa nu-i existentă,
căci ea nu apare în existent.
A ei mulţime-i ceva disjunct
şi, deci ea devine ceva defunct,
nefiind ea existenţei intern
şi astfel totul devine etern.
Motto: Pornind de la definiţii se poate ajunge în locuri nebănuite.
Ouroboros
Uită-te-n sus, priveşte-n trecut,
priveşte locul de-unde ai izvorât..
Din stele creat, hidrogen fuzionat
din atomi recombinat
tu în timp eşti creat.
Căci probabilitate-i naşterea ta,
pe care-o decide numai soarta,
iar întrebarea nu-i dacă, ci când
zarul pe faţa cu tine va fi căzând.
Căci timpu’ ce schimbă, le creează pe toate
oferă la tot şanse, fără dar şi poate,
iar tot fiind în el şi el fiind în tot
mişcă totul perpetuu şi totu’ se schimbă
şi-agitaţia termică toţi atomii-i plimbă
Iar de focu-ntăreşte-agitaţia termică,
focu-i timpul ori e a lui tehnică?
Timpu’ ce-i schimbarea cea mai temeinică
timpu-i perpetuu ca agitaţia termică
Timpul crează şi totuşi el strică
şi-agitaţia termică dă entropie
dusă-i oare-n haos toat’ materia vie?
Dar ce este mort şi ce este viu
când pe om atomul neviu îl formează?
Când tot omu’ neom se duce-n sicriu
alţi oameni, mii, sunt supuşi la geneză…
Un grup de inerţi e un grup inert;
Oare totul e viu sau tot este mort?
Iar omul neviu ajunge în humă
şi nu e scutit de-a existenţei glumă
rădăcini hrăneşte-nfipte-n al lui mormânt
ş-amintirea lui e pierdută-n vânt.
Iar o viaţă nouă-nseamnă şi moarte
fiinţele vechi şi-acum reciclate,
trăiesc-n alte fiinţe, căci eşti ce mănânci
Iar flori veştede-s acum îngrăşământ
Şi hrănesc flori noi din vechiul pământ.
Robert Valentin
Foto: Vlad Morar
