De POVeste – Cabana lui Ceaușescu de la Dealul Negru

"în De văzut/Din împrejurimi" "de POV21"

Cabana „Dealu Negru”- refugiul lui Nicolae Ceauşescu în jurul anilor ’80
Nicolae Ceauşescu este, conform wikipedia, fost politician român, secretar general al Partidului Comunist Român şi șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967. În urma unui sondaj s-a demonstrat că 31% dintre cei chestionați îl consideră pe acesta ca fiind un om ce a făcut bine României, 13% sunt de părere că a făcut mai mult rău, iar 52% dintre aceştia afirmă că a făcut bine şi rău în mod egal.
Nicolae Ceaușescu era atras în mod special de vânătoare fiind numit în cele din urmă, „CAMPION ABSOLUT”. În jurul anilor ’80 a dat ordin să fie ridicată în cel mai scurt timp posibil CABANA „DEALU NEGRU”, la poalele Munților Călimani, 40 de kilometri distanță de municipiul Bistrița, în apropierea localității Cuşma. Motivul înființării clădirii tocmai în acest loc era concentrația mare de urşi bruni, ceea ce-l atrăgea în mod special pe fostul şef de stat, care a fost învinovățit pentru uciderea a numeroase animale sălbatice.
Clădirea este una construită după modelul vechilor locuințe, însă farmecul ei copleşeşte în totalitate turiştii. Lemnul acoperă cu grijă pereții realizați într-un timp foarte scurt, la ordinul lui Ceauşescu, şi conturează cu o delicatețe ieşită din comun o imagine desprinsă din cărțile cu poveşti. De asemenea, flora „îmbrățişează” clădirea, punând-o în centrul atenției şi protejând-o de ochii lumii, cum prefera, de altfel, Ceauşescu. Liniştea este unul dintre cel mai frumoase cântece, alăturându-se peisajului şi creând o atmosferă rar întâlnită în alte zone. Cabana este construită pe o colină, iar aleile sunt pietruite. Drumul nu este unul foarte bun, drept pentru care în curte au fost amenajate două lacuri, fiind, între timp, populate cu păstrăvi pentru servirea turiştilor veniți din zone îndepărtate. În apropierea cabanei se află mai multe observatoare din care aceştia pot admira flora si fauna zonei sau pot surprinde fotografii impresionante. Multe persoane merg anual sau chiar lunar pentru a se desprinde câteva ore de gălăgia şi aglomerația oraşului. Unii dintre turişti preferă să meargă cu bicicletele, având astfel prilejul de a observa în detaliu frumusețile naturii.
În urma unor clasificări, Cabana „Dealu Negru” este una dintre cele mai frumoase din România care ascunde o poveste impresionantă şi care reuşeşte să ofere turiştilor peisaje incomparabile cu altele.

Sunt elevă la Colegiul Național "Andrei Mureşanu" Scriu de la vârsta de 12 ani, în special proză. Îmi place să comunic cu oamenii, să citesc. Consider că scrisul este singura uşă de evadare dintr-o lume pe care s-a aşezat praful. Sunt în echipa POV21 din aprilie 2018 şi vreau să fac cunoscute toate poveştile ce zac în spatele unei simple aparențe.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*