Colacul de nuntă- tradiție din Transilvania

Colacul de nuntă- tradiție din Transilvania

"în Coolinar/De simțit" "de POV21"

Forma pâinii de sărbatoare este colacul, o pâine albă ce se coace la sărbatori din făina de grâu de calitate superioară. Pâinea coaptă pentru sărbatori se deosebeşte de cea de zi cu zi, după conţinutul aluatului, după forma ce i se dă şi după felul în care este împodobită. Colacii se fac de diferite forme şi mărimi, în funcţie de rolul îndeplinit. Se împletesc în două, trei, patru, şase, opt, chiar şi în şaisprezece sau mai multe viţe.  În tradiția din Transilvania, colacul este simbolul sacralității și al purității, fiind utilizat în toate momentele importante din viața omului. Între acestea, cel mai cunoscut este colacul de nuntă.

Acesta este preparat de nașă și de bucătăreasă în timpul pregătirilor pentru nuntă. Pe cât este rețeta de simplă, pe atât este de veche și de importantă.
Ingrediente:
650 g făină de grâu
2 pahare lapte
2 ouă
2 linguri zahăr
2 g vanilie
1 linguriță sare
10 g drojdie
1 ou pentru ungere
Mod de preparare:
Se amestecă 150 ml lapte cu drojdia, zaharul si sarea, apoi se adauga 320 g făină și un ou. Se frământă aluatul, apoi se lasă la cald, acoperit cu o pânză, timp de 20-25 de minute. Se adaugă restul de lapte și celelalte ingrediente. Se frământă aluatul și se lasă la dospit timp de 30-40 de minute.
După ce a dospit aluatul până și-a triplat volumul, se împarte în două părți (de mărimi diferite). Din bucata mai mare se formează o bilă, se acoperă cu pânză și se lasă deoparte.
Din restul aluatului se formează o împletitură și elemente decorative (flori, frunze). Fâșia de aluat împletit se înfășoară în jurul bilei, în partea de jos, se pun elementele decorative și se lasă pentru dospit 15-20 de minute. Se bagă la cuptor 45 de minute, acesta fiind încălzit înainte până la 180 de grade.

Odată pregătit, colacul este dus la biserică de către nașul mic. Se pun lumânări aprinse în colac și se ține deasupra mirilor în timpul cununiei, simbol al sincerității și sacralității tainei care se desfășoară.

Claudia Scuturici

Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, profil filologie- limbi străine. Sunt reporter de liceu în echipa școlii de 3 ani și am fost premiată la nivel național în cadrul unui concurs de poezie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*